traditionalromanesc.ro trafic.ro

Mestesuguri / Tesaturi / Oltenia

Toate anunturile

Covoraşe şi covoare olteneşti - Maria Neamţu, Jud, Vâlcea (English version below)

11 Decembrie 2011

Covoarele olteneşti se lucrează pe ghergheful vertical, cu bătătorul în formă de furculiţă. Materia prima este lâna sau bumbacul. La final le finisez şi le calc cu tifonul umed pe ambele feţe. Unele materiale sunt vopsite chimic, dar altele sunt naturale. Culorile naturale le extrag din ceapă, nucă, buruieni iar violetul din bobiţe de soc.

Dimensiuni: de la 20x20 cm până la 2x3 metri

Motivele sunt cele tradiţional florale sau zoomorfe, specifice Olteniei: flori, copacul vieţii, păunul, spicul de grâu - în culorile dominante de roşu, albastru şi negru.

M-am nascut in 1953 în Măldăreşti, Jud. Vâlcea. Aici se află şi complexul muzeal compus din celebrele cule olteneşti.
Am invaţat meserie în Horezu, la Cooperativa Meşteşugrească sub îndrumarea măicuţei Maria Marcu. Au trecut de atunci 32 de ani, in care mi-am perfecţionat munca şi am creat nenumarate covoare oletneşti.

Folosesc plata cu ramburs

---------------------------------------

Olteninan carpets and rugs - Maria Neamtu, Valcea County

Oltenian carpets are made on the vertical loom, with the fork-shaped batten. Prime materials are wool and cotton. In the end I brush them up and iron them on both sides, over a moist gauze. Some materials are chemically coloured, but others are natural. The natural colours come from onion, nuts, herbs, and the violet comes from ripe elderberries.

Sizes: from 20x20 cm up to 2x3 meters.

Motifs are the traditional floral and zoomorphic ones, characteristic for Oltenia: flowers, wheat, the tree of life, the peacock - in predominant colours of red, blue and black.

I was born in 1953 in Măldăreşti, Valcea county. This is also the place of the Museum Centre composed of the famous Oltenian cule.

I learned the craft in Horezu, at the Handicraft Cooperative, under the supervision of Mother Maria Marcu. It has been 32 years since then, time in which I perfected my skills and created numerous Oltenian carpets.

If you can't contact the sellers of these products, please write us a message using the contact form and we will try to offer assistance in purchasing the items.



Maria Neamţu - meşter popular Măldăreşti, Jud, Vâlcea 0741 074 658, 0250 861 358
  • pot livra produse in toata tara


Starea anuntului: Activ
Voteaza
Nota 1.22 din 5 (14 voturi)

Precizare:
Producatorii isi asuma intreaga responsabilitate pentru anunturile postate.
Tags: covorase, covoare, oltenesti, oltenia, tesaturi
Inapoi la harta Toate anunturile

Comenteaza