traditionalromanesc.ro trafic.ro

Articole / Reportaje/interviuri

Inapoi

Amintiri din pruncie

14 Octombrie 2011


Ţin minte vacanţele pline de hrană pentru suflet, petrecute la bunicii din Negru-Vodă. Sat presărat în podişul Dobrogei,  Negru-Vodă era cuibul viselor multor zile şi nopţi de vară. Îmi aduc aminte foarte clar de serile în care, după ce treburile casei se puneau la odihnă, bunicii se întâlneau în camera cu televizor, ca să îşi alinte auzul cu Tezaurul Folcloric.

Se mai întâmpla să dau şi eu prin cameră pe la ora respectivă, atunci când ziua de joacă fusese mai plină ca de obicei. Mă puneam în capul patului burtos şi mă uitam fascinată la genericul emisiunii. Nu apreciam eu cum se cuvine vocile de seamă, care făceau tot soiul de rime ciudate cu frunze verzi şi neici şi lele. Ce mă prindea cel mai mult erau locurile nemaivăzute, straiele oamenilor şi viaţa lor, desprinsă parcă dintr-o poveste, care se desfăşura timp de o oră pe ecranul colorat al unui televizor bulgăresc.

Fapt pentru care, într-o zi, muncită de siguranţa viitorului meu (eram deja la şcoală, în clasele primare, mai puţin şi trebuia să îmi găsesc de lucru:) ) m-am confesat bunicii, spunându-i că eu, când o sa fiu mare, vreau să mă fac om din ăla de la Tezaur Folcloric, care stă pe deal şi cântă şi se îmbracă în haine ţărăneşti şi zâmbeşte şi îi e bine. Eram foarte fericită că mi-am găsit vocaţia. Părea cea mai straşnică ocupaţie.

Realitatea însă, descoperita de bunica după un prim zâmbet, făcea ca acea ocupaţie să nu fie disponibilă chiar aşa… oricui. Şi că de fapt oamenii cu pricina nu făceau doar asta toată- ziua-bună-ziua. Mai mult, totul era o înregistrare (înregistrare?) special făcuta pentru emisiune. Păcat. Mare păcat. Zău aşa. Tare m-aş fi priceput să îmbrac straie ţărăneşti (costume populare, după cum bine mă corecta bunica), să mă întâlnesc cu soarele pe deal, să îi zâmbesc frumos, să cânt şi să apar la televizor…

Mi-am adus aminte de dorinţa asta a mea din copilărie, reascultându-l pe extraordinarul Dumitru Fărcaş. Un om a cărui muzică este o stare de spirit. O stare de spirit care îţi mai relaxează învârtoşarea, atunci când traiul în ţară îţi tot pune beţe în roate…
 

de Alexandra Recăşan
Inapoi la categorie
Tags: reportaj, dumitru, farcas, populara, muzica, taragot

Comenteaza

Nania • 14 Oct 2011
foarte frumos Alexandra, m-ai umplut de nostalgie... acum sunt si eu mica, la vreo 5 ani, prin curtea de la tara... in Banat, si la radio se aude taragotul lui Farcas
Reply
0
Matei • 14 Oct 2011
frumos, frumos, minunat. atat pot spune
Reply
0
Hugovictor • 26 Jan 2012
Cu parere de rau,este frumos scris, dar sint si inadvertente ! Negru Voda-din Dobrogea, nu este sat , are o istorie milenara, a fost chiar si resedinta de regiune(Raionul Negru Voda), si in ce priveste \"apetitul\" pentru folclor al autoarei, trebuie mentionat ca in Negru Voda sint multi bulgari si macedoneni, mai putin romani !Ramasi dupa cedarea Cadrilaterului.In zona se simte acut desertificarea, clima este usor mediteraniana, deci portul popular este mai simplut,chiar daca este plin decrescatori de oi si agricultori ! Predomina camasa vaporoasa de in alb, iar infloriturile, sint mai putin spectaculoase, ca sa inspire dorinta de \"sofisticat\".Modul acesta (sofisticat)il poti gasi in zona montana(Moldova,Maramures,Muntenia). Spre exemplu, culoarea neagra de pe costume in Dobrogea, apare datorita turcilor si tatarilor,localnicii preferind culori deschise ! In schimb, in zona montana, unde-i mai frig, apare in mod constant !Asta pentru ca tot vorbim de \"traditional romanesc\", nu ?Dar,....ma rog,...fiecare cu gradul lui de cultura !Provin din zona, si ca Specialist in logistica turistica, poate ca sint un pic mai exigent ! Defect profesional !In strainatate unde stau,poate nu mai vad bine anumite nuante, nu ?
Reply
0
Alexandra • 26 Jan 2012
Domnule Hugovictor, va multumesc pentru interventie. Vin si eu cu completari. :) Este adevarat ca in momentul de fata Negru Voda nu mai este sat devenind intre timp oras (intre timp insemnand anii de dupa copilarit acolo, vreo 20). Legat de portul popular al zonei, nu am specificat nimic concret legat de loc ci doar legat de ceea ce vedeam la televizor - de costumele din Tezaur Folcloric pe care doream sa le port. Faptul ca am pus o poza cu Dumitru Farcas imbracat in straie traditionale nu inseamna ca l-am asociat cu portul dobrogean. Este o simpla referire la subiectul articolului. Cat despre prezenta macedonenilor, bulgarilor, perfect adevarat. Nu am sustinut niciunde in articol contrariul. E foarte bine ca sunteti exigent. :) Avem nevoie de oameni, de romani stiuti si priceputi, oriunde s-ar afla.
Reply
0