traditionalromanesc.ro trafic.ro

Articole / Reportaje/interviuri

Inapoi

Miss "Ţurcana" din Ardeal

10 Octombrie 2011

Drumul până în Costeşti, Hunedoara îmi este foarte cunoscut. Am fost de mai multe ori la cetăţile dacice de lângă Orăştie şi de fiecare dată m-am simţit ca acasă.

Ca să ajungi în mirificele locuri străjuite de anticele cetăţi, cel mai greu este să alegi traseul. Când pleci din Bucureşti, indiferent că  alegi Transfăgărăşan, Valea Oltului, Transalpina sau Valea Jiului, peisajele sunt răpitoare şi unice. Iţi doreşti să mergi pe toate de-o dată.

De data aceasta am ales Valea Oltului fiind cea mai rapidă rută, iar la destinaţie, în satul Costeşti, nu m-am dus pentru cetăţi ci pentru un eveniment care se întamplă în fiecare an: Festivalul Ţurcana.

Organizat de Asociaţia Crescătorilor de Ovine "Dacia" şi de Primăria Oraştioarei de Sus (comună pe raza căreia se află satul Costeşi), Festivalul Ţurcana a ajuns anul acesta la a şaptea ediţie.

Pe platoul din capătul satului Costeşti, pe valea râului Orăştie (localnicii îi spun Grădişte sau apa Oraşului) se strâng an de an, în prima duminică din octombrie, crescători de oi din toată ţara. Astfel se marchează coborârea turmelor de la munte şi pregatirea oilor pentru iernat.

Prezenţa crescătorilor este însoţită de cele mai frumoase miori care sunt expuse în ţarcuri şi admirate de vizitatori. Unele oi sunt păzite chiar şi aici de credincioşii câini ciobaneşti autentici, iar în unele ţarcuri stau cuminţi măgarii încărcaţi cu desagele ciobanilor.

Oieri din zona Clujului, Aradului, Maramureşului, Bihorului sau Mehedinţiului. Oieri de peste tot din ţară au venit aici să se mândrească cu oile lor. Numitorul lor comun este rasa oilor: Ţurcana. Chiar dacă sunt din varietatea Oacheşă, Bucălaie sau Breze, tot Ţurcane sunt, rasa de oi pur românească.

Ţarcurile de oi sunt dublate cu tarabe ticsite de bunătăţi tradiţionale aduse de micii producători la vânzare. Lumea gustă şi îşi umple straiţele cu brânzeturi din zona Sibiului, dulciuri aduse de la Cluj, miere de la Deva şi multe multe legume proaspete din grădinile gospodarilor. Ion Ilie David a adus din grădina proprie roşii, ardei, gogoşari dar şi două feluri de răchie. Pe lângă creşterea animalelor şi grădinărit, dl David ştie a cânta foarte frumos muzică populară din zona Hunedoarei.

Pe partea cealaltă este bulucul cel mai mare. Aici sunt cele mai mari cozi pentru că Nicolae Stanuş a venit din Sebeş pentru a găti la ceaun tocana de oaie şi balmoşul de numai el le ştie secretul.

Îmbrăcat în straie tradiţionale, cu clopul de cioban pe cap, nea Stanuş se plimbă mândru prin mulţime. L-am întrebat dacă-mi dezvăluie secretul balmoş-ului. M-a dus la ceaunele ce fierbeau pe foc şi unde soţia sa învârtea în ele cu un linguroi din lemn.


“Nu-i secretă reţeta. Noi punem smântână, o fierbem la ceaun pe foc de lemne şi când e fiartă smântâna punem faina de porumb, iară făcută anume pentru balmoş. Mestecăm tot timpul şi când e fiert, că aici nu e nici un secret dar trebuie să cunoşti după mestecat când e fiert, se topeşte cu lapte acru.” În timp ce-mi dezvăluia reţeta balmoşului o altă curiozitate s-a născut: despre clopul de cioban. Nea Stanuş mi-a explicat repede că “se păstrează din vechime, ciobanii aveau obiceiul de a-l purta. E un obicei de-al lor. Şi acum mai poartă, care mai poartă pe la Novaci, Văideni. Dar nimeni nu ştie să spună de unde vine şi de când se poartă.”


Îl las pe nea Stanuş să amestece în ceaune şi dau o roată făcându-mi greu loc prin mulţime. Descopăr o tarabă pe care aburesc plăcinte cu brânză şi cu varză. Nu mai apuc să gust plăcinta cu varză că până-mi ajunge rândul dispare toată, cumpărată de pofticioşi. La urmatoarea tarabă, tanti Veronica din Beriu (un sat mai la nord de Costeşti) vinde cămăşi tradiţionale cusute de mână ei. Lângă ea este deschisă o mini expoziţie cu fel şi fel de obiecte şi haine tradiţionale locale pe care toată lumea le ştie, dar dupa graiul local par noutaţi (de exemplu, acolo se spune botă la recipientul din lemn pentru apă).

Ajung la scena pe care ansamblurile de dansatori şi de cântăreţi din zona Hunedoarei înveseleau şi invitau lumea la joc.
Închei traseul meu în cerc şi ajung din nou la ţarcurile unde stăteau calme oile ţurcana. Un cioban arată  curioşilor dinţii uneia dintre oile sale lăundând felul în care se prezintă şi este îngrijită. Numele lui este Ion Crişan şi este chair din Costeşti. Este cioban de când se ştie, a fost şi patron ajungând să deţina în jur de 200 de oi. Apoi le-a vândut şi s-a apucat iar de ciobănie. Îl iau de-o parte şi-l rog să-mi povestească ce trebuie făcut de-a lungul unui an pentru a avea aşa mioare frumoase.
“Primavara vine, din toate timpurile, cu tunsul oilor. Pe urma vine înţărcatul. Dupa ce se înţaracă mieii, se trimit la munte sterpele şi mânzările. Dar depinde unde are loc mulsul. Dacă mânzările stau jos se mulg jos daca nu, se mulg în munte.
Dupa ce ai ajuns în munte te apuci de brânză, durează trei luni: luna lui iunie, lui iulie şi a lui august. Şi în începutul lui septembrie cobori jos cu ele.

Pe urmă, fiind jos cu ele, le amesteci, bagi berbecii între ele şi vine tomnatul. Trei luni stau pe loc pe jos, apoi vine iernatul. Atunci automat trebuie să ai pregătit fân, grăunţe şi tot ce e necesar pentru ca un animal să fie întreţinut. Şi cam aşa decurge un an de ciobănie.
Dar viaţa de cioban e foarte grea. Uşor de privit dar….”, încheie ciobanul Crişan cu un oftat.

Lânga el se laudă cu oile Sorin. Îmbrăcat cu o pereche de jeans uzaţi şi încins cu un chimir de cioban autentic, el este mai tânăr dar ca cioban le ştie pe toate. Îl întreb cum mai e viaţa de cioban. Ciobanaşul Sorin îmi răspunde, privindu-mă pe sub borul pălăriei lăsată şmechereşte pe frunte, că nu e uşoară. “D-apoi stai plecat cu anii. Eu mi-s de loc de lângă Piteşti dar locuri ca aici nu am mai văzut. Mi-am încercat norocul şi la străini. Am muncit în Grecia, în Germania dar tot aici m-am întors. Mă trag locurile astea înapoi. Aici mă simt eu bine, acasă. Şi oamenii de aici au vorba mai dulce.” Înainte să-l las să-şi laude mai departe oile, l-am mai întrebat pe Sorin dacă se mai păstrează tradiţiile la stână, dacă ciobanii mai cântă din fluier oilor sau e ca în reclamele în care stau cu lap-top-ul pe o căpiţă de fân descărcând doine de pe internet şi vorbesc cu mândrele din sat la mobil.
“Apoi mai cântă ciobanii, de singurătate. Dar nu numai la fluier, fiecare la ce se pricepe. Că acolo sus nu merge telefonul.”

La ieşire, Ioan Cucerzan stă sprijinit de maşină. El este sculptor în lemn şi a venit din Luna, judeţul Cluj să transforme capota maşinii în tarabă. Toaiage, troiţe şi diverse obiecte sculptate de el în lemn le-a adus la vânzare. Pe plafonul maşinii sunt fluierele îmbracate în alamă, iar un cioban mai vârsnic le probează pe rând cântânt iute la ele. În final alege unul, îl plăteşte şi pleacă la ţarcul unde se înghesuiau oile lui. Văzându-l că vine cu fluierul înfipt la chimir (şerpar, cum îi zic localnicii), deja se strâng mai mulţi ciobani în jurul lui. Nu aşteaptă să-l roage nimeni şi îşi scoate noul fluier şi începe să cânte cu plăcere.

În afara spaţiului destinat festivalului, pe margine, se înghesuie nelipsitele tarabe cu lucruri non-tradiţionale. Este ca la un concurs de kitch-uri unde icoanele cu led-uri se întrec cu măştile de Halloween ca, într-un final, să fie surclasate de un anunţ mare pe care scrie: "Cumpăr argint".
Dumitru Andreşoi, principalul organizator al Festivalului ( şi preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine "Dacia"), apare şi dispare instantaneu în mulţime fiind preocupat ca toate treburile să iasă bine. Abia după terminarea festivalului am reuşit să-i smulg doua vorbe: “Noi, ca organizatori suntem foarte mulţumiţi de cum a decurs festivalul din acest an. Suntem mulţumiţi de numărul mare de participanţi şi că an de an vin cu 15-20% mai mulţi. Suntem la a şaptea ediţie dar anul acesta au fost cei mai mulţi participanţi. Suntem foarte mulţumiţi că a fost prezent şi domnul ministru. Acest festival a devenit deja tradiţie şi va fi organizat, aşa cum am obişnuit, în fiecare an în prima duminică a lunii octombrie. An de an îl vom extinde şi vom încerca să-l transformăm într-un festival internaţional. De altfel, anul trecut am avut invitaţi şi din Ungaria care acum nu au mai putut veni.”

Îmi întorc privirea spre oiţele blânde şi în capătul ţarcurilor îl zăresc pe Viorel Bodea,  primarul Oraştioarei de Sus. Mă reped spre el să nu-l pierd prin mulţime şi îl întreb despre festival.

Puţin sfios, primarul mi-a povestit că “festivalul se află la a şaptea ediţie. Prima a avut loc în 2005 şi, ca orice început, a fost mai timid. Atunci au fost deschise 50 de boxe pentru oi, iar acum sunt 120. Ca să vă faceţi o idee, în 2005, la prima ediţie, comuna avea 2869 de capete de ovine, iar acum are peste 14500. Primaria s-a implicat în organizarea acestui festival dar pionul principal este Asociaţia Crescătorilor de Ovine "Dacia" prin preşedintele ei Dumitru Andreşoiu. După cum vedeţi au venit reprezentanţi din toate judeţele ţării, această expoziţie fiind singura din ţară la un asemenea nivel. Dacă ne-ar sprijini şi Ministerul şi Direcţia Agricolă am dori să transformăm acest eveniment într-unul internaţional.”
M-am despărţit de primar în timp ce pe scenă tocmai urca un ansamblu de dansatori locali. Şi din mişcările lor molcome, calculate mi-am dat seama de ce în această zonă oamenii sunt mai calmi, mai primitori, iar tradiţiile sunt mai aproape de inima lor.

de Echipa Traditional Romanesc
Inapoi la categorie
Tags: reportaj, turcana, miori, oi, ciobanie, ciobanit, stana, branza, ciobani, balmos, sebes, tocana

Comenteaza

ioana • 14 Oct 2011
foarte interesant. nu am mai citit despre un targ de oi
Reply
2
Maria • 15 Oct 2011
nici eu. Si poate n-as fi citit pana sa-l vad i poze pe ciobanasul cel tanar :) cam frumusel... asa sexy sunt toti ciobanasii romani?
Reply
2
Claudia • 14 Oct 2011
CCred ca viata de cioban e foarte grea. Dar au norocul ca traiesc aproape de natura.
Reply
1
nicu • 28 Feb 2012
frumoasa viata la stana, din pacate am devenit orasan,dar gandul mi-e tot la stana si la oi,greu cu acomodatul la oras pt mine.sufletul si gandul mi-e tot la oi si la cainii mei dragi de alta data
Reply
1