traditionalromanesc.ro trafic.ro

Articole / Reportaje/interviuri

Inapoi

Culorile mărţişorului

25 Februarie 2012

Prin 1914, Tudor Pamfile, un harnic înţelept al veacului trecut, ne asigura că „vechile colori erau puţine: albul firesc, negrul firesc şi negrul cafeniu sau negrul curat, galbenul frumos şi roşul întunecat. (...) Colorile acestea aveau o înfăţişare aspră, întunecată, bărbătească... După gusturile de astăzi, vechile colori nu erau frumoase, adică nu erau aprinse şi de felurite nuanţe decât foarte rareori. Nu erau «ochioase», «nu săriau în ochi», «nu băteau la ochi»”. Lumea româ­nească începea să piardă, sub presiunea unei discutabile modernităţi, sensurile adânci şi tainice ale trăirii în comuniune cu Dumnezeu şi cu natura. Semnificaţiile faptelor, actelor şi gesturilor rituale începeau a fi uitate, „aşa am prins din bătrâni” devenind o explicaţie bună pentru mai tot ce era făcut pentru că trebuia făcut (adică, adesea, de mântuială!), dar ale căror rosturi deja le scăpau oamenilor începutului de veac XX.

Asemenea înaintaşilor noştri de acum 100 de ani, mulţi dintre noi nu mai ştim de ce se confecţionează mărţişoarele sau de ce se păstrează cu încăpăţânare firul împletit în două „colori”; desigur, nici nu mai bănuim semnificaţiile celor două culori, iar dacă cineva ne-ar spune că, de fapt, roşul e ... negru, l-am privi pe respectivul cu mirare. Aşadar, să încercăm să descifrăm, cu ochii şi sufletul strămoşilor, sensurile mai profunde ce se ascund în albul, negrul, albastrul şi roşul mărţişoa­relor de altădată şi de acum. Insistăm asupra cromaticii mărţişo­rului deoarece credem, aidoma pictorului rus Wassily Kandinsky (1866-1944), că pro­blema culorilor depăşeşte cu mult domeniul esteticului…

E de acum acceptat faptul că cele mai vechi mărţişoare erau făcute din lână albă şi neagră. Albul este semnul purităţii, fiind ca şi negrul, o sumă a tuturor culorilor; interesant este că, în valoare absolută, albul este egalul negrului, deşi de câteva veacuri încoace o mare parte a omenirii valorizează pozitiv numai albul. Etnologii au convenit că albul este o culoare de trecere, exprimând cel mai bine moartea şi renaşterea; da, moartea, căci, ca şi negrul, albul este ambivalent, fiind uneori sinonim al palorii şi apropiindu-se astfel de lună şi de moarte; de altfel, pe vremuri, albul a fost culoarea morţii şi a doliului, încă şi azi unele popoare din Extremul Orient şi din Africa păstrând această credinţă.

Alb şi negru, bun şi rău

Interesant este că Baba Dochia moare şi renaşte simbolic în cele nouă sau 12 zile ale sale de la începutul lunii martie; această celebră babă nu ar fi altceva decât ilustrarea simbolică a timpului care se naşte, curge şi moare cu o cicli­citate stabilită cândva demult după ritmul lunii. Nu întâmplător, altădată, mărţişoarele se puneau la apariţia pe cer a Craiului Nou (lunii noi). Baba noastră ar fi, în fapt, o divinitate a pământului, de origine lunară, răspunzătoare printre altele, de fertilitate, apariţia şi creşterea vegetaţiei, renovarea naturii şi primenirea timpului. Însă, ca zeitate htoniană, Dochia are legătură directă şi cu negrul, cealaltă culoare a mărţişorului arhaic. Astfel, iniţial, această culoare era una a originilor, negrul precedând creaţia în toate religiile lumii. Nu e de mirare că a fost multă vreme simbolul fecundităţii şi fertilităţii, culoarea pământului roditor şi a norilor aducători de ploaie; în acest context, înţelegem de ce marile zeiţe ale fertilităţii (Isis, Demetra ş.a.), străvechile zeiţe-mame erau ... negre! Evident, culoarea neagră este, ca toate culorile, ambivalentă, însă, în ultimele secole, a fost exagerată simbolistica sa nefastă, demonică. Dacă mai amintim şi faptul că la români cei mai frumoşi ochi erau cei negri, că pentru femei părul negru era cel mai frumos, iar noaptea, cu întunericul ei cel negru, era adesea un bun sfătuitor, avem, credem, alte argumente pentru valorizarea pozitivă de care s-a bucurat negrul.

În torsada mărţişorului, albul cu negrul sunt într-o hierogamie (unire divină), într-o îmbinare fericită a luminii cu întunericul, a zilei cu noaptea, a iernii cu (primă)vara ce dau timpul anului, a cunoaşterii şi a ignoranţei, a cerului şi a pământului ce ne dau viaţă. Mărţişorul arhaic, în alb şi negru, este expresia cea mai profundă a unităţii contrariilor, a întrepătrunderii principiilor aparent opuse şi a ceea ce noi, prea grăbiţi şi atoateştiutori, împărţim în bun şi rău, în alb şi negru. Însă, unul fără altul nu pot coexista... Cât despre albastru, culoarea cerului şi a apei, nu putem spune decât că era, în ultimă instanţă, un substitut al negrului, cuvântul sanscrit nîla însemnând atât negru, cât şi albastru.

Culoarea roşie, e adevărat, a exercitat şi încă mai exercită o fascinaţie deosebită asupra oamenilor. Se consideră că ea produce cel mai puternic efect asupra simţurilor, fiind simbolul frumuseţii, tinereţii, sănătăţii şi bogăţiei. Este asociată în multe culturi arhaice venirii primăverii, naşterilor şi căsătoriilor, aşadar începuturilor. De asemenea, protejează la trecerea dintr-un anotimp în altul, în special pe cei mici; în acest sens, încă şi azi se pun fleoncuri roşii la viţei, mânji, miei şi la copiii noi născuţi. După cum e, deschis sau închis, roşul e valorizat pozitiv sau negativ. În accepţia sa pozitivă este intens folosit, de câteva sute de ani, la confecţionarea mărţişorului. Însă, specialiştii atrag atenţia că acest roşu benefic, al focului creator şi al sângelui, ca principiu vital vieţii, s-a născut în pântecul pământului ... negru. Astfel, se poate conchide că roşul şi negru pot apărea ca substitute reciproce sau putem afirma, mai clar, că undeva, de-a lungul istoriei omenirii, negrul a fost substituit de mult mai agresivul roşu!

Aceasta este, în linii mari, simbolistica culorilor mărţişorului. Ele transmit, după cum se vede, dincolo de estetism, lucruri, fapte, sensuri mult mai înalte. Nu trebuie decât să deschidem ochii şi să fim mai primitori cu sufletul spre a putea înţelege.

Acest articol face parte din campania noastră ”Mândrii de primăvară” - 24 februarie - 20 martie. Intraţi în campania noastră să întămpinăm primăvara simţind româneşte şi să ne meargă bine tot anul !

Această campanie cuprinde articole despre străvechea tradiţie a Dragobetelui; semnificaţia Mărţisorului din fiecare regiune a ţării; semnificaţia culorilor mărţişorului; cum ne alegem Babele; Moşii-Sfinţii; zilele arhaice ale femeii; Legenda Soarelui şi alte datini de Primăvară. Textele publicate sunt cercetate şi semnate de etnogafi cunoscuţi.

de Etnograf Marcel Lutic
Inapoi la categorie
Tags: martisor, baba dochia, culori

Comenteaza

Gabi • 25 Feb 2012
foarte interesant. lucruri noi aflam de dl Lutic
Reply
2
Marilena • 26 Feb 2012
Domnule Lutic, unde ati stat ascuns pana acum? Unde ati ascuns minunatiile acestea de noi. Va citesc de cand am descoperit acest site, si de fiecare data ma uimiti cu frumusetea scrisului. Spuneti lucruri complicate intr-un mod foarte simplu. Imi treziti respect si smerenie de fiecare data!
Reply
2
Adela • 26 Feb 2012
Fain, deci la sfarsitul campaniei ne strangem sa legam snurul martisorului de un pom, copac ceva verde, nu? Tare ideea, imi place
Reply
2
Margareta • 29 Feb 2012
Albul și negrul simbolizează ziua și noaptea. Cele două fire ale mărțișorului împletite în mod egal nu sunt altceva decât ziua și noaptea împletite care devin egale în această lume, a mărțișorului
Reply
1