Grigore Leşe: “Colindu-i bucurie”

“Vrem să vă spunem o poveste incâlcită de secole” începe Grigore a lu’ Ion ş-a Năstasiei după ce a urcat pe scenă însoţit de 18 colindatori şi Amir, un cântăreţ iranian de muzică tradiţională. În total 20 de oameni simpli, îmbrăcaţi ca la ei în sat când merg la colindat. Unul cu cioareci, altu cu şubă, altu cu cămeşă albă. Fără costume populare ţais ca la Cântarea Romaniei, cum ironizează Leşe costumările populare forţate. „Vi-i i-am adus acum, la anu’ nu-i mai vedeţi”. (...) ”Să nu confundăm colindul cu un cântec de stea. Colindele sunt mai războinice, se cântă în grupuri de 3, 5, 7, 9, 11 oameni, nu 50.”

18 colindători au venit împărţiţi în trei cete ca să se răstească şi să biruie în luptă răul, la concertul "Aşteptând Crăciunul" de la Sala Radio din data de 21 decembrie. Tradiţia spune că doar barbatii colindă, în vreme ce femeile văd de casă.

Prima, cea mai numeroasă ceată, formată din nouă bărbaţi, a venit din Ţara Loviştei, Vâlcea. Aceştia ştiu peste 24 de colinde din zona subcarpatică. Cinci erau îmbrăcaţi în negru, iar restul în alb cu şube grele de oaie. Aşa se colindă la ei. Ei cunosc o colindă  ce durează şi o oră, sub formă de dialoguri. Cei în alb, lumina, sunt mai tineri şi se luptă cu cei în negru, întunericul, ceva mai vârsnici. Şi toţi se strâng în jurul unei bâte şi invocă biruinţa binelui asupra răului.

Al doilea grup numără doar trei colindători. Ei vin tocmai din crângurile Apusenilor, iar Badea Nicolae Habi, la 90 de ani, singur colindă Apusenii. Specificul lor este că toate colindele sunt cântate pe aceiaşi linie melodică şi acompaniate numai la fluier. Doar versurile diferă. Dar cum sună acel fluier! Îţi mângâie sufletul. Întreaga sală a fost mişcată de această cea mai mică ceată şi de fluierul cel săltăreţ. Poate pentru că colindele lor le mai ştiam... iar pe cele vâlcene sau din Alba nu le mai auzisem niciodată.

Al treilea grup este format din şase bărbaţi şi numa’ doi au şi fluiere. Ei vin din Şibot şi Vinerea, judeţul Alba şi au cele mai războinice colinde.

Pe Amir l-a adus Leşe din Iran pentru a ne aduce cântecele natale, din muzica persană veche despre soare şi pentru a ne arătă că, în multe privinţe, muzica tradiţională iraniană se aseamană cu cea de prin Maramureş sau Oltenia Subcarpatică. „Dacă l-ar auzi cei din ţara lui, nu l-ar închide, l-ar omorî!” ne spune Leşe. Să-l auziţi cum imploră să răsară soarele....

Unii dintre ei nu au urcat pe o scenă niciodată, erau timizi şi stîngaci căutându-l tot timpul pe Leşe cu ochii pentru a primi indicaţii. Deşi era cald în sală, un bătrân din Şibot a ţinut să fie neaoş şi greu şi-a lepădat călduroasa şubă de oaie. Abia când Grigoraş a lu Ion ş-a Năstasiei le-a spus tuturor de vreo trei ori să le dezbrace, le-au aşezat cu grijă pe podea, ca la fiecare colind să le reîmbrace.
La semnul maestrului, cetele se ridicau pe rând şi începeau, ca într-un ritual, să alunge întunericul prin invocaţiile lor sacadate şi războinice.

Ca într-un cerc ciclic, Grigore Leşe  ne cânta câte un colind vechi, aflat de el în cine ştie ce sătuc, după câte o colindă a unei cete.

În spatele tuburilor enorme ale orgii din Sala Radio, Marcel Costea, organistul Catedralei Sf Iosif din Bucureşti îi asigură coloana sonoră, nu intervine deloc în colindele celor trei cete. Am auzit pentru prima dată la orgă buhaiul gutural sau sunetul de bour.

„O moarte ce ţi’aş plăti/La mine de n-ai veni”

La un moment dat toate cele trei cete de colindători încep să cânte simultan, fiecare colindul său, din satul natal. Iniţial îţi cam deranja urechile. „De multe ori, când mergi la colindat la sat, se întâmplă să se suprapună colindele. Unii cântă la o casă, alţii la casa alăturată. Nu mai înţelegi ce zic ei acolo. Nu ai cum să înţelegi textul, cuvânt de cuvânt. Dar nici nu trebuie să înţelegi versurile. Importantă este emoţia ce o transmit, să te transpui în starea pe care ei o crează. Felul lor de a cânta, sacadat şi războinic îţi transmit un sigur mesaj: că se înnoieşte anul”, explică Leşe acest punct culminant.

Sau nu, altul  a fost punctul culminant, mai bine să zicem magic - atunci când noi, publicul, am murmurat îndrumaţi de colindător si de cele trei cete „O moarte ce ţi’aş plăti/La mine de n-ai veni” cum se cântă în Maramureş. Acest moment ni-l promisese Leşe de la conferinţa de presă unde ne spunea:

“Toate aceste obiceiuri vin de undeva. Şi s-au suprapus peste cele creştine. În loc de soarele din cultul mitraic, să zicem că l-am pus pe Iisus. Dar noi trebuie să conştientizăm ce-i cu astea. Oamenii tre să ştie de ce este animalul acolo, de ce apare Hristos acolo. Dacă-i întrebi ce-i cu capra, nu ştiu. Ei nu, ei joacă capra!… Bă, de ce-o joci? Nu ştie. Trebuie să-i spună cineva. Dar sistemul de învăţământ din România ce face? Etnologia ce face? Profesorii ce fac? (...)

În cultul Zamolxian erau sacrificiile umane, trebuia să moară cineva.
În cultul mitraic sunt animalele cele ce se sacrificau, şi când animalul pică de pământ, înseamna c-o murit anu’. Moare anul, adică Moş Crăciun, el e anul, moare şi reînvie. Ce-nseamnă asta? Retrăirea, adica moare anul şi reînvie, de Crăciun. Toate astea semnifică trecerea la viaţă prin moarte. (...) Peste obiceiurile vechi s-au pus cele creştine şi s-au păstrat aşa, amestecate, până-n 2011. Nu se mai ştie de unde vine fiecare, dar dacă noi le ascultăm şi în 2011, ele vin sigur de undeva.”


Între colinde, Leşe ne repeta, să ne intre bine-n cap, cum s-au îmbinat cultele stravechi zamolxian şi mitraic cu creştinismul. Care sunt diferenţele dintre cântecele de stea ce vestesc Naşterea Mântuitorului şi colindele vechi, uitate, colindele de gazdă, de june, de peţit, familiale, cosmogonice, mitico-religioase sau de doliu. Cântecul de stea se adresează unei colectivităţi, familiei, dar colinda este pentru individ, este o cântare războinică, sacadată cu refren. „O brad frumos”, „O, ce veste minunata” nu sunt colinde pentru că nu au refren. „Colinda nu se interpretează cu ceteră, cu vioară, cu chitări… Este vocală.”
Dar toate acestea au la bază lupta binelui împotriva răului. Biruinţa luminii asupra întunericului.

„Am învins răul şi vă dau binele”

 „Ce este colinda? Bota aceasta este colinda” ne spune Leşe arătându-ne toiagul. „Vedeţi dumneavoastră, fiecare ceată de colindători se strânge în jurul botei, în jurul colindei, să lupte şi să biruie răul."

„Cum se răsplătesc colindătorii? Cu colaci”. Împletitura în formă de şarpe nu semnifică altceva decât echilibrul dintre bine şi rău. Iar faptul că toţi colacii sunt închişi într-un cerc, înseamnă că răul a fost închis şi învins. „Ce avem pe botă (toiag) avem şi pe colac.Tot un fel de şarpe. Este răul învins. Uite, am învins răul şi vă dau binele. Asta semnifică.”

„Şi mai este un colac, acesta se dă ultimul. Înainte să iasă colindătorii din ogradă, cei din familie zic: Stei, să dăm unul şi de sufletul lui Ion. Şi vine femeia cea mai bătrână din casă  şî-l oferă. Are o altă formă. Un colac plin, închis ce-i dă sufletul morţilor, aşa se spune.
Căci se tot spune pe la televiziuni că se deschid cerurile. Doar oare de ce se deschid? Să facem răle? Nu. Dacă se deschid cerurile înseamnă că la masa ceea unde înconjoară colindătorii, sufletele morţilor ş-a viilor se-ntâlnesc. D-aceea se spune că e bine să iertăm de Sărbători. Colindu-i bucurie.”

La conferinţa de presă ne-a mai explicat: “Oamenii tre să ştie de ce este Iisus acolo.
“Umblă Maica după fiu, / Umblă Maica după fiu,/ Tot umblând şi întrebând, / N-aţi văzut pe Domnul sfânt?” De ce apare Domnul în cântec? Domnul este stăpânul. Nu este numai Hristos, cum înţeleg oamenii. Este stăpânul pe pământ.

Dacă-l întrebi pe un  bătrân din Ţara Loviştei: Cine-i mai mare de lege?... La mijlocul ceriului, la aceeaşi masa stau Moş Crăciun şi Dumnezeu. Şi-ntrebi: Care-i mai mare, Moşu de neam, sau Dumnezău? Ş-atuncea el stă pe ganduri şi zice: “Să nu fie cu păcat, doar Dumnezeu îi mai mare, da’…” şi-apoi pune puncte puncte... Cu alte cuvinte, el alege legea pământească, nu pe cea creştină. De aceia întâlnim Moşii aceştia de neam şi mormintele lor prin grădini… Aşa să înmormânta. Îi ţâneu şăpte ani şi după aceea, intrau în groapa comună şi acolo îi ţâne… Deci ei încă mai cred în Moşu-de-Neam.”

Adevărata dimensiune a colindului se află doar la sat

Simplu, dar profund cum e colindul, Grigoraş a lu’ Ion ş-a Năstasiei a dorit să ne arate, prin invitaţii lui, cum se îmbină cele trei suflete: cel occidental, cel oriental şi sufletul propriu, românesc, şi cum se reflectă toate acestea în cântecul tradiţional românesc.

Scenografia spectacolului a fost gândită special pentru a nu altera în nici un fel simplitatea şi profunzimea colindelor autentice.

„Eu i-am adus aici să vă cânte odată. Dar dacă doriţi să aflaţi adevărata dimensiune a colindului trebuie să vă duceţi la sat. Nu aveţi încotro.”

Cetiți și ce ne spune Grigore Leșe la conferința de presă a concertului „Asteptând Crăciunul”

Cetiți despre „Tradiția și obiceiul colindatului” de prof. C-tin Bogdan Feștilă partea I și partea II aici