traditionalromanesc.ro trafic.ro

Turism / Drumetii

Inapoi

Cum am descoperit tihna, la Cernica

03 Noiembrie 2011

Într-o zi indecisă în a fi senină sau înnorată, am luat drumul Mănăstirii Cernica. Pâna acolo se merge mai mult pe ghicite, dat fiind că nu există indicatoare. Cea mai bună metodă de ghidare este să scoţi capul pe fereastra maşinii şi să încerci să amuşini mirosul straşnic de iarbă verde, ceară curată de lumânari şi mir.

Odată ajunşi la mănăstire, aşezăm maşina la odihnă într-o parcare verde, străjuita de câţiva copaci tăcuţi. Chiar acolo ne întâmpină patru suflete mucalite ale unor lucrători de-ai aşezământului... "Nu ne faceţi şi nouă o poză? Să avem acilea amintire. Când le scoateţi nu trebuie decât să le aruncaţi acia peste gard şi venim noi să le luăm." Cum să las oamenii fără poză...

cernica  - traditional romanesc


Încheiată acomodarea cu aerul locului (căci aici pluteşte o altă paletă de nuanţe de aer - aer din acela care îţi dezmiardă nările şi îţi întinereşte plămânii), pornim pe cărarea prelung asfaltată până la lăcaşul sfânt... În Numele Tatălui, Al Fiului şi Al Sfântului Duh... Intrăm.

Mănăstirea e tăcută. Slujba avusese loc deja. Cu coada ochiului mai observăm câte o faţă rumenă şi smerită de călugăr, umblând de colo-colo, îngrijindu-se de curăţenia locului. O lumină mângâietoare pătrundea timid prin geamurile mănăstirii, descoperind privirile bonome ale sfinţilor pictaţi pe pereţi. Cum intri, în dreapta, după ce treci de chicineta de unde poţi cumpara lumânări, găseşti un loc unde mai tot timpul stau cel puţin două persoane la rând. Acolo se află moaştele Sfântului Calinic. Om de seamă şi suflet mult îndurător, inima mare şi minte înduhovnicită. Îi dăm şi noi bineţe Sfântului Calinic, ne mai clătim puţin ochii şi mintea cu linistea dinăuntru şi ieşim în curte.

Străjuita de un nuc ce pare să fi fost acolo de-o veşnicie, curtea parcă îţi zâmbeşte. Cu iarbă verde, petele de culoare din petalele florilor ce se opun toamnei, aerul bun şi feţele călugăreşti pline de liniste, curtea pare a fi desprinsă dintr-un colţ de Rai. Bineînţeles că sunt locuri mult mai măiastru amenajate, însă în mintea mea, Raiul nu este ceva foarte dichisit. Mai degrabă ceva modest dar plin de linişte... interioară şi exterioară.


cernica manastire traditional romanesc
Frumos, frumos, dar, în timp ce admiram noi peisajul, un miros de pâine sănătoasă, proaspăt ieşită din cuptor ne mută nasurile din loc. Colţ de Rai, colţ de Rai dar simţurile noastre sunt încă foarte pământeşti. Ne purtăm după miros şi ajungem la locul minunii - locul unde se fabrică pâinea mănăstirii. Obisnuiţi cu poftele nestăvilite ale omului de rând, care râvneşte aici şi acum, călugării ne dau o pâine dolofană, aburindă şi cu un miros de-ţi venea să-l prinzi în pumn şi să-l bagi în sân. Le mulţumim printr-un Bogdaproste! şi încântaţi de darul primit, o luăm la pas mestecând pâine, şi căutând noi cotloane de descoperit.

Dar vai, credeţi că am putut? După primii paşi, pâinea şi-a impus domnia şi ne-a tras într-un loc mai ferit, pe iarbă, unde am şezut şi am savurat pe îndelete gustul pur şi afânat al său, neîntinat de comerţ. Poate gânditi că eram nişte nemâncaţi de făceam atâta caz dintr-o pâine. Atunci nu aveţi decât să mergeţi pe la Cernica şi să vă rugaţi să daţi peste un călugăr pâinar care să se îndure de gurile dumneavoastră de oraşeni şi să vă dea să muşcaţi din crusta şi miezul unei pâini plămădite ca în vremurile ei cele mai bune.

Cred că pâna acum e clar care a fost atracţia principală în vizita la Cernica. Depinde şi de interesele omului. Noi, gurmanzi fiind, avizi de gusturile cele mai de soi, am înmagazinat în simţămintele noastre astă experienţă, ca pe ceva de preţ. Însă Cernica e departe de a fi egală cu o pâine, care, după ce o mănanci aşeazp tihna în tine.

cernica paine traditional romanesc
Ne-am continuat drumul şi am descoperit că există mai înspre spatele aşezământului un loc special destinat celor care vor să îşi pună ordine în gânduri. Mai exact, la Cernica se poate caza. Locul este garnisit de nelipsitele muşcate şi de geamuri vesele care filtreaza ce nu-i bun din lumina care străpunge interiorul, lăsând înăutru doar zâmbetul Soarelui. Puţin mai încolo găseşti un indicator către o sală de mese. Pesemne că e loc şi de pomeni.

Ajungem în capăt unde dăm de lac. Aşezarea este împrejmuită de un lac liniştit, la care dacă te uiţi îţi dai seama că multe ştie, şi multe a văzut dar le ţine doar pentru el căci nu e frumos să dai din casă. Tot aici facem cunoştinţă cu un stejar cât toate zilele, care se uita cu îngăduinţă la noi, nişte furnici, ce se pozează la baza trunchiului său vânjos.  Parcă voia să ne şoptească: luaţi aminte de la mine că multe ploi şi vijelii am îndurat dar pe toate le-am trecut şi asta m-a făcut să mă înalţ mai mult şi să dau rod mai generos.

Aici fiind capătul nu putem decât să ne întoarcem. Cu plămânii plini de aer bun, cu burta pusă la cale, sufletul liniştit şi ochii limpeziţi mai dăm o raită cu privirea prin curtea mănăstirii cât să ni se întipărească pentru ceva vreme starea de spirit a locului. Pornim către maşină.

Odata ajunşi, trei câini coloraţi făceau de strajă, simţind parcă aerul de oraă prins în caroserie, şi presupunând că oraşenii or avea ceva suflet să le arunce şi lor o atenţie-pomană de ros. Norocul lor a fost că aveam nişte resturi de sandwich-uri care cu siguranţă le-au bucurat boturile hămesite dar, de reţinut, foarte demne.

Ne-am urcat şi am plecat. Însă hotărât lucru, vom mai reveni. Şi nu pentru că Cernica ar fi un loc de pelerinaj unde să ai ceva de văzut la fiecare pas. Fericirea locului este verdeaţa, aerul proaspăt... liniştea. Aici este locul în care poţi în sfârşit vorbi cu tine, şi în care îţi poţi descâlci aglomeraţia de gânduri suprapuse de ritmul alert al unei zile de oraş. Nu trebuie neapărat să crezi în Dumnezeu ca să vii aici. Cum am mai spus... Cernica este o stare de spirit, liniştită, molcomă în care reexersezi frumuseţea modestiei...

de Alexandra Recăşan
Inapoi la categorie
Tags: cernica, paine, manastire, lac, calugari

Comenteaza